
Osemintele descoperite în toamna anului trecut într-o groapă comună din localitatea Popricani, din judeţul Iaşi, au fost înhumate luni în Cimitirul Evreiesc din Iaşi. Cu această ocazie, conform AGERPRESS, ambasadorul statului Israel în România, Dan Ben Eliezer, a afirmat că, de-a lungul veacurilor, evreii au fost consideraţi a fi ceilalţi ai societăţilor în care au trăit, au fost marginalizaţi, persecutaţi, izolaţi în ghetouri, confruntaţi cu expulzări şi pogromuri. El a subliniat că, nimeni nu trebuie să ignore sau să uite ce s-a întâmplat de-a lungul secolelor de persecuţie şi ură împotriva evreilor, de crimele în masă produse în Europa, iar asemenea tragedii nu ar trebui să se mai repete. “Ceea ce s-a întâmplat în 1941 la Popricani a fost un capitol întunecat din istoria României şi a Europei”, a spus Dan Ben Eliezer. La rândul său, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Aurel Wainer, a subliniat că important este ca lecţia istoriei să fie învăţată, rememorată şi adusă la cunoştinţa tuturor. De asemenea, prefectul judeţului Iaşi, Dragomir Sava Tomaşeschi, a afirmat că cel mai important lucru care trebuie avut în vedere este să tragem învăţămintele, mai ales să veghem cu toţii ca să nu se mai întâmple asemenea grozăvii. Şi, într-adevăr, orice crimă de acest gen este una abominabilă şi trebuie condamnată pentru a nu mai fi repetată niciodată. Iar dacă poporul român este vinovat de aşa ceva, el va rămâne pătat pe vecie. Dar este o singură problemă legată de înumarea de luni. Acele oseminte nu se ştie sigur ale cui sunt. Reamintim cititorilor că o echipă de arheologi condusă de Adrian Cioflîncă a descoperit, la sfârşitul lunii octombrie 2010, în zona numită Valea Climoaiei din comuna Popricani, resturi de oseminte umane despre care se presupune că aparţin unui număr de o sută de evrei, bărbaţi, femei şi copii, împuşcaţi în vara anului 1941,conform declaraţiilor unor bătrâni din zonă. Dar procurorii, care au declanşat o anchetă, au luat în calcul şi faptul că prin zona în care au fost găsite osemintele a trecut linia frontului în cel de-al Doilea Război Mondial, în zone fiind găsite gloanţe, fragmente de obuz şi grenade, neputându-se prounţa la acel moment asupra originii osemintelor. “În speţă s-a dispus de îndată efectuarea unei expertize antropologice pentru a stabili cu certitudine despre ce este vorba. Şi aici mă refer la natura fragmentelor osoase găsite, la vechimea acestora, la sexul şi vârstă persoanelor, la urmele de violentă şi mai ales la mecanismul morţii. În acest moment nu avem date sau indicii despre ce fel de persoane este vorba. Nu ştim dacă sunt soldaţi români, nu ştim dacă este populaţie civilă. Pe lîngă rămăşiţele umane care au fost depistate în zonă s-au găsit şi gloanţe, fragmente dintr-un obuz şi din grenade. Ce vă mai pot preciză este că în zona respectivă trecea şi linia frontului în cel de al doilea război mondial. Rămăşiţele au fost ridicate, s-au trimis la laboratorul de medicină legală, unde urmează să fie expertizate”, a declarat, la acea oră, şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, procurorul Cornelia Prisăcariu. Iar, conform AGERPRESS, expertizele nu au fost finalizate încă. De asemenea, nu se ştie numărul exact al victimelor din 1941. Dacă, în urma anchetei, se descoperă că nu sunt oseminte ale unor evrei, cum rămâne cu stigmatul de popor criminal cu care suntem categorisiţi înainte ca specialiştii să se pronunţe? De ce trebuie să fim tot timpul vinovaţi, chiar fără probe solide? Nu ajunge opresiunea la care suntem supuşi pe toate planurile pentru a ne simţi ultimii oameni şi a fugi, dacă mai suntem în putere, în toate zările, că sclavi trebuie peste tot, acum mai avem o tinichea legată de coadă din oficiu. Iar reprezentantul statului român, prefectul PDL de Iaşi, a luat imediat atitudinea vinovată corespunzătoare, jurând că neamul lui nu va mai comite crime despre care nu se ştie dacă le-a comis…
Filed under: Stiri Tagged: | a comis-o, care nu, condamnat, e clar că, o crimă despre, pentru, Poporul, român




Dacă ei au spus că osemintele aparțin unor mozaici asasinați de armata fascistă a românilor, fără a aștepta rezultatul expertizei care nu este terminată, înseamnă că oasele nu aparțin iubitorilor lui Iahwe și atunci au hotărît ei cine și cum!
Tot așa după ce au adus registrele lagărelor de muncă din Transnistria în anul 2008 unde au fost deportați 153000 de mozaici, și constatînd cu groază că nu au murit acolo decît un număr foarte mic – cam 15000 – au hotărît că în pretinsul holocaust ar fi murit cam 150000 și nu 400000 de persoane!
Cînd expertiza medicală va confirma că oasele respective nu pot fi dovedite că ar aparține unor mozaici, sigur că nu va mai interesa pe nimeni fiindcă adevărul a fost revelat lor de Talpa Iadului și adus la mintea goimilor cap de lut de feciorașii mari meșteri în făcături și vedenii mocaice!
C. Olariu Arimin